Arhitectura
În Ţara Românească în secolul XVII în timpul domniilor lui Matei Basarab şi Şerban Cantacuzino (1678-1688) se inaugurează o nouă etapă de căutări şi de experienţe în domeniul arhitecturii bisericeşti. Aceste experienţe nu privesc tipurile structurale de bază, ce vor fi păstrate în continuare, ci în primul rând modificarea proporţiilor şi a aparatului ornamental, sub semnul unei viziuni marcate de eleganţă şi de rafinament. Biserica Sfânta Treime se înscrie în arhitectura vremii cu turla pe pronaos, armonia volumelor construite, admirabil puse în valoare de veşmântul alb al tencuielilor pe a căror suprafaţă se lasă descifrate cu uşurinţă modenaturile arhitectonice şi ancadramentele înflorite din piatră la ferestre şi la uşa de intrare a biserici.
Biserica nu se impune nicidecum prin mărimea sa, ci tocmai prin faptul că nu este o construcţie grandioasă, timidă răsărind în calea trecătorilor la răscruce de drumuri. Construcţia se înscrie în tipul de plan trilobat, fiind construită din cărămidă, cu ziduri groase de un metru.
Construcţia prezintă mai multe faze:
A) Etapa originară (1679-1684)
Se compune din altar, naos şi pronaos (legate spaţial).
Altarul este alcătuit dintr-o absidă semicirculara la interior şi pentagonală la exterior, acoperită cu o semicalotă spre est (h cheie inf = 6,80 m) şi în continuare doi semicilindri decalaţi (h cheie inf = 6,80 m, h cheie sup = 7,10 m).
Arcul triumfal survolează catapeteasma de lemn, dar tesirea laturilor sale inferioare poate indica, ori că în vechime a fost o altă catapeteasmă de lemn mai îngustă, ori că a fost chiar una de zid.
Altarul este luminat printr-o fereastră amplasată în axul est, mărginită la exterior de ancadrament de piatră, iar la interior de glafuri drepte acoperite de un arc tronconic. Acest ansamblu al ferestrei este puţin retras faţă de linia peretelui interior prin intermediul unei nişe plate dreptunghiulare specifice acestui monument şi o dovadă (arhitectonică) de vechime.
Exista nişa proscomidiei scobită în peretele nordic, iluminată de o ferestruică şi acoperită cu un arc în semicerc (cu arhivoltă) şi o nişă diaconicon acoperită cu arc, în acolada, de asemenea o firidă cu arhivoltă pe peretele dinspre sud şi o altă lungă pentru cădelniţa, Ia nord. În timpurile moderne a fost practicată o uşă de acces spre exterior lângă diaconicon. Altarul are pardoseala ridicată (la nivelul soleei) cu o treaptă (15 cm) faţă de naos.
Naosul (lăţime maximă 7,80 m) este încununat de o boltă semisferică (h cheie = 8,50 m) ce reazamă prin intermediul pandantivilor pe 4 arce în plin cintru pe direcţia punctelor cardinale (arcul est este cel triumfal) cu h cheie = 6,80 m.
Cele patru arce pomenite mai sus se descarcă în patru colţuri prin pile de zidărie după modelul „Cozia”. În mod suplimentar, arcele nord şi sud sunt întărite cu cele două abside ale naosului (acoperite cu semicalote) ce preiau împingerile laterale ale bolţii.
În axul nord – sud al celor două abside sunt amplasate ferestre de tip arhaic, după modelul altarului ce au deasupra câte o supralumină simpla fără retrageri din planul pereţilor şi astupată cu zidărie către exterior.
Zona de vest a naosului, deschisă direct spre pronaos aminteşte de spaţiul unei „gropniţe”, fără a îndeplini aceasta funcţiune. Este acoperită cu boltă în leagăn (h cheie 7,30 m) penetrată la sud şi nord de arce în plin cintru (ca nişte lunete) ce sprijină pe pile de zidărie.
Acest spaţiu este luminat prin două ferestre identice celor prezentate, la nord şi sud.
Pronaosul propriu-zis se pare că era izolat mai mult de naos decât în prezent, prin existenţa unui zid despărţitor şi a unei uşi (concluzie reieşită din sondajele arheologice). Este acoperit tot cu o boltă semisferică (h cheie = 8,30 m) ce se sprijină pe 4 arce laterale cu bazele în console înfipte în zidurile vecine şi e luminat prin două ferestre (la nord şi sud) după modelul originar.
În peretele nord (mai gros, de 1,40 m) este uşa şi scara spre turnul clopotniţa precum şi un alt gol ce reprezenta vechiul acces la clopotniţă, acum dezafectat De menţionat ca pronaosul este puţin decroşat în exterior faţă de naos (model Mănăstirea Argeşului).
Intrarea în biserică se făcea prin partea de vest a pronaosului, se pare fără pridvor, printr-un superb portal din Piatră de Albeşti.
Faţadele au fost realizate în stilul epocii prin două registre de panouri aliniate unele lângă altele şi separate de ciubuce semirotunde complexe, după modelul de la conacul Goleştilor, (având, se pare acelaşi meşter). Ferestrele prezintă ancadramente cioplite din piatră de Albeşti.
Forma iniţială a turnului – clopotniţa nu se cunoaşte, cea actuală fiind proiectată în stilul epocii (la restaurarea de după 1975).
B) Etapa 1862
În fata pronaosului s-a construit o extindere a acestuia (numită în documente şi al doilea pronaos ori exonartex) cu dimensiunile în plan de 5,60 x 5,10 şi acoperită cu o boltă semisferică (h cheie = 8,30 m) ce reazamă pe patru arce descărcate în patru pile de zidărie (ca la naos).
Interiorul este luminat de 6 ferestre, câte două la sud şi nord în partea inferioară şi câte o supralumină pe aceiaşi pereţi. În acest spaţiu s-a construit un balcon din lemn pentru cor cu o scară de acces pe peretele nord.
Intrarea în biserica se făcea printr-o uşă tăiată în peretele vest. În faţa bisericii există un pridvor mic cu doi stâlpi de sprijin.
C) Etapa sec. XX (după 1975)
În faţa bisericii a fost demolat vechiul pridvor şi a fost zidit un altul, mult mai spaţios (2,45 x 5,30), având în faţă 4 stâlpi de piatră (inclusiv capitelele şi balustrada) şi cinci arcade în formă de mâner de coş (trei la vest, câte unul la sud şi nord).
Execuţia acestui pridvor, deosebit de îngrijită, preia din arhitectura fazei iniţiale (modenatură, cornişa, etc…).
Spaţiul interior e acoperit cu o boltă mănăstireasca foarte pleoştită fiind înălţată în mijloc de o boltă semisferică (h cheie = 4,80 m).
Ancadramentele originare ale ferestrelor au fost reamplasate la locul lor, iar pentru celelalte ferestre s-au cioplit ancadramente de piatră similare, dar simplificate.
Portalul originar a fost amplasat la intrarea în exonartex (1862), completându-se piesele lipsa. A fost refăcut turnul clopotniţa şi modenatură faţadelor, inclusiv cornişele. De menţionat ca faţadele etapei 1862 au fost decorate în stilul iniţial al bisericii cu registre şi ciubuce semirotunde, soluţie corespunzătoare din punct de vedere estetic, dar nu şi istoric. Au fost înlăturate tencuielile de la soclu (cu ciment, din 1943) şi trotuarul gros de beton.
